Frecarea reprezintă rezistenţa care se opune mişcării unui corp ce se găseşte în contact cu alt corp.
Frecările care sunt generate în decursul mişcării unui sistem de puncte materiale, atât cele datorate mişcării relative a unui punct material faţă de altul cât şi cele datorate unor sisteme materiale exterioare cu care sistemul considerat se află în interacţiune, diminuează energia mecanică totală a acestuia.
În planul de contact dintre cele două corpuri există două forţe de frecare: acţiunea şi reacţiunea, egale în modul şi de sens opus, una acţionează asupra unui corp, iar cealaltă asupra celuilalt corp. Chiar înainte de a începe lunecarea, apar forţe de frecare între solide, numite forţe de frecare statică sau de aderenţă. În cazul lunecării, ele se numesc forţe de frecare cinetică sau de frecare la lunecare.
Pentru a deplasa un obiect pe podea, de exemplu, un dulap, trebuie să împingem obiectul cu o anumită forţă minimă, necesară pentru a-l urni din loc, adică pentru a învinge înţepenirea (aderenţa iniţială de repaus). Există deci o forţă de frecare statică sau de aderenţă, maximă Dar, odată corpul urnit din loc, este necesară o forţă mai mică pentru a-l menţine în mişcare de lunecare, pe podea, adică pentru a învinge forţa de frecare cinetică sau la lunecare,
Legile frecării[]
1) Forţa maximă de aderenţă şi forţa de frecare la lunecare între două corpuri nu depind de aria suprafeţei de contact dintre corpuri.
2) Forţa maximă de aderenţă şi forţa de frecare la lunecare sunt proporţionale cu forţa de apăsare normală N, care se exercită între corpuri la suprafaţa lor de contact:
unde:
- coeficientul de aderenţă;
- coeficientul de frecare la lunecare.